Sărarea cărnii și a slăninii de porc
INGREDIENTE:
- sare grunjoasă
- carne
- slănina
MOD DE PREPARARE:
Slănina se poate conserva cu șorici sau fără. Fiecare bucată de slănină se presară bine cu sare grunjoasă și se freacă ușor pe toate părțile. Se așează într-o albioară de lemn sau ciubăr. Deasupra se pun bucățile de carne care la fel se sărează bine pe toate părțile, apoi deasupra se acoperă cu restul de slănină.
La 1 kg de carne sau slănină se folosește cca. 60 g sare.
Se acoperă albioara cu o față de masă de in și se lasă la loc răcoros timp de 8-10 zile. Din două în două zile slănina și carnea se întorc de pe o parte pe alta.
Când este foarte frig afară se poate păstra până la 3 săptămâni.
OBSERVAȚII:
- Slănina se poate așeza toată deasupra cărnii pentru a evita să se scurgă sânge pe slănină.
- După ce a stat suficient la sărat se poate afuma, fără a fi spălată. Slănina poate fi spălată în soluție de apă cu sare.
Lasă un răspuns