Cum se face maioneza
INGREDIENTE:
- 2 gălbenușuri de ou (ambele crude)
- 200-250 ml ulei
- sare
- 1 linguriță suc de lămăie, oțet sau muștar
MOD DE PREPARARE:
Se pun gălbenușurile într-un castron, se adaugă sare, puțin suc de lămâie, oțet sau 1 linguriță de muștar. Se amestecă bine cu o lingură de lemn. Când gălbenușurile sunt bine amestecate se adaugă uleiul, picătură cu picătură, amestecând continuu. După ce oul a început să se lege, uleiul se toarnă în cantitate mai mare. Maioneza este gata atunci când se întărește.
Dacă se taie (se separă uleiul de ou), se recurge la una din următoarele metode:
- Se adaugă 1 linguriță de apă rece și amestecă în continuare, până se leagă maioneza din nou. Se poate adăuga și puțin suc de lămâie.
- Se pune într-un castron separat un gălbenuș de ou și se adaugă puțin câte puțin din maioneza tăiată. Se amestecă ușor, până ce se înglobează întreaga cantitate de maioneză.
- Se fierbe un cartof și se pasează. Se adaugă, treptat, maioneza tăiată.
SFATURI UTILE:
- Uleiul folosit la maioneză trebuie să fie la temperatura camerei.
- Se poate folosi orice fel de ulei, însă e preferat cel presat la rece, întrucât e mai ușor de tolerat, mai ales de cei care au probleme cu fierea.
- Maioneza se poate pregăti și din gălbenușuri fierte, ambele fierte sau unul fiert și unul crud. Gălbenușurile fierte se vor pasa bine printr-o sită sau robot de bucătărie, și apoi se vor amesteca cu gălbenușul crud sau direct cu uleiul.
- Pentru prepararea maioneze se folosește o lingură de lemn și se amestecă încet.
- Cantitatea de maioneză se poate mări adăugând ulei până nu mai cuprinde compoziția, devine foarte tare.
Lasă un răspuns